Search
  • anamariacalita

Gânduri


Cu câteva zile înainte să înceapă nebunia în România, îmi pregătisem un geamantan, paşaportul, făcusem check-in-ul şi urma în câteva ore să plec în Elveţia, unde aveam programate două spectacole. Era totul pregătit, doar că gândurile şi sentimentele mele erau mixte. Am simţit că va veni un val puternic de cazuri, restricţii şi multe schimbări. M-am gândit că poate nu ar fi bine să plec, pentru mine, dar mai ales pentru cei din jurul meu şi oamenii cu care urma să am spectacole în următoarea perioadă. Ştiam că vor fi temători să se apropie de mine, pentru că urma să merg într-o ţară unde cazurile creşteau destul de rapid.


Nu am mai plecat, nu ştiu nici până astăzi dacă a fost cea mai bună decizie, dar până la urmă, ştim vreodată care este decizia ideală?


După câteva zile se instala panica în România, oamenii începeau să golească magazinele alimentare, să epuizeze stocurile de măşti şi să se întrebe ce va urma.

A urmat starea de urgenţă şi la fel de rapid, izolarea şi cât ai clipi, nu mai puteam să ieşim din casă fără o declaraţie, fără un motiv întemeiat.


După mai bine de o lună, încă mă gândesc dacă e un vis din care o să mă trezesc şi o să fiu în punctul în care eram, cu bagajul gata şi o mulţime de spectacole programate.

De când s-au întâmplat toate aceste lucruri, stau în casă, nu am plecat în Elveţia, nu am ieşit din casă, decât atunci când a fost cazul, pentru a-i proteja pe ceilalţi, pe mine şi pentru a ajuta la vindecarea Planetei.


Nu e uşor pentru nimeni, e o perioadă dificilă şi plină de transformări pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei care luptă direct să salveze vieţile oamenilor, pentru cei care se expun, pentru că nu au altă variantă.


Cred că va veni ceva mai bun, că natura are modul ei de a-şi da un restart atunci când are nevoie, poate că asta trebuie să facem şi noi, în felul nostru, să apăsăm butonul care să declanşeze renaşterea noastră ca specie şi poate să ne trezim într-un loc mai bun, aşa cum l-am visat întotdeauna.


După toate aceste zile şi cele ce vor mai urma, o să cred când cineva o să-mi spună că un cal alb zboară în China şi în 3 zile o să ajungă şi la noi. Se pare că tot ce e “Made in China”, ajunge cu un preţ mai mare, în Europa.

186 views