SEARCH BY TAGS: 

October 17, 2019

September 20, 2019

September 16, 2019

August 27, 2019

June 4, 2019

Please reload

RECENT POSTS: 

Nu salvez eu Planeta

August 27, 2019

 

    Aud des această afirmaţie şi mă irită foarte tare atitudinea oamenilor nepăsători. Dacă toţi am merge pe acel principiu prost "cu o floare nu se face primăvară", evident ca primăvara nu ar mai sosi. Dar dacă fiecare om ar aduce o floare, de la un buchet, ar creşte o grădină şi tot aşa, până la o adevărată primăvară.

 

   Oamenii au pretenţia ca lucrurile să funcţioneze într-un anumit fel pentru ei, dar ei stau şi aşteaptă sau comentează pe Facebook, că ăsta e noul trend, să comentezi la orice doar tâmpenii.


    Eu nu cred că pot schimba singură lumea, dar sunt convinsă că trebuie să fac ceva pentru a contribui la acest proces. Încerc să fac de fiecare dată când pot bine acestui Pământ care m-a primit aici, pentru ca eu să primesc aerul, apa şi tot ce am nevoie pentru un trai sănătos.


Ce fac eu pentru asta:


    1. Merg cât pot de des cu metroul, pe jos şi cu trotineta (nu electrică). Au fost oameni foarte miraţi de treaba asta, ba chiar au râs, că aşa sunt unii, cred că eşti sărac dacă mergi pe jos sau cu mijlocul de transport în comun. Şi chiar dacă e aşa, important este să fii sănătos şi să poţi să munceşti pentru ceea ce îţi doreşti.
    Mi-aş dori să fie piste pentru biciclete, mie îmi este foarte teamă să merg pe şosea, aşa că nu mi-am cumpărat încă o bicicletă, acesta este un motiv pentru care mi-ar plăcea să locuiesc în Amsterdam, sunt piste peste tot şi oamenii merg mult cu bicicleta, bine, nişte săraci, nu ca noi.


    2. Reciclez! Este foarte important să facem asta, am mai scris un alt articol despre, dar insist pe această temă. Primul coş care se umple este cel cu plastic. Este inevitabil să nu cumperi câteva produse ambalate în plastic, dar pentru cumpărături am păstrat câteva sacoşe din material textil pe care le refolosesc, ştiu, sărăcie. Sunt situaţii rare în care mai cumpăr o pungă din plastic, dar le refolosesc.
Reciclez uleiul pe care îl folosesc la gătit. După ce prăjesc ceva, las uleiul să se răcească şi îl pun în borcane şi apoi le voi duce la benzinăria MOL, ei colectează uleiul alimentar uzat pentru biocombustibil.

În afară de plastic şi ulei, reciclez şi hârtia şi sticla.


    3. Încerc să consum cât mai puţină energie electrică. Becurile sunt aprinse doar la nevoie şi folosesc economice, spăl o maşină plină de haine, nu doar 2-3 lucruri, aerul condiţionat îl folosesc doar când mi se pare că nu mai pot sta fără el şi niciodată nu las încărcătoarele în priză dacă nu le folosesc. Şi nu mă chinui, toate sunt normale şi e confortabil.


    4. Când mă spăl pe dinţi nu las apa să curgă, ci o pornesc abia după ce am terminat periajul şi trebuie să clătesc. Nu fac baie niciodată în cadă, doar duşuri scurte.


   5. Îmi doresc pe viitor să îmi iau o maşină electrică.


    6. De fiecare dată când se poate, atunci când mănânc în oraş şi a rămas mâncare în farfurie, o iau la pachet. E important ca mâncarea să nu fie aruncată.


     Acestea sunt câteva lucruri pe care le poţi face pentru a ajuta ca dezastre ca incendiile din Pădurea Amazoniană să nu se mai întâmple, iar oceanele să nu mai fie sufocate de plastic şi aerul să poată fi respirabil. Nu mi se pare greu deloc, nu e un chin, e o responsabilitate pe care trebuie să o aibă orice om.


"Cere şi ţi se va da", dar cere cu un gest ceea ce îţi doreşti să primeşti.

 

Chiar...nu vi se pare că e prea cald?

 

Please reload